marți, 16 iunie 2009

Amintiri reamintite

Am fost astazi la casa bunicilor. Cautam carti sa imi iau la plaja si am gasit un jurnal de-al meu pe care am inceput sa il citesc. Nu e foarte vechi, se pare ca ma hotarasem eu de pe 01.01.2000 sa imi scriu memoriile zilnic. Sper sa nu fi scris prea mult timp ca eu vad ca pana si pe mine reusesc sa ma plictisesc.
Citesc si descopar poezii de care nu imi vine sa cred ca le-am scris eu, ganduri de care ma rusinez sau cugetari care ma ajuta sa imi formez profilul de "copilita fara minte" la cei 16 ani pe care ii aveam atunci. Frumos e ca in perioada aceea mi se schimba viata radical, desi atunci nu imi dadeam seama.
Citesc cum ma bucuram cand "aveam voie" sa ies din curte pana la magazin, cand vedeam pe strada cate un vecin de care eram amorezata in secret, cum am luat cea mai mare nota din clasa la mate si nu ma asteptam.
Rad de intamplarile placute si comice prin care treceam zilele respective, plang pentru ca am surprins si moartea bunicii in zilele scrise, apoi rad la randuri de genul "bunica e bolnava dar tot are draci in ea" si nu-mi vine sa cred cat de copil eram.
Unele intamplari mi le amintesc foarte clar, altele vag, iar unele nici nu le tin minte. Relatari de la scoala cu farse facute sau care mi s-au facut, se pare ca atunci fumam, etc.
Mi-am amintit cu placere de un vecin cu care acum abia ma mai salut pe strada. In jurnal scrie ca devenisem prieteni foarte buni o perioada si eu aproape uitasem. Relatez chiar confesiuni ale sale despre el pe care nu le tineam minte deloc. Eu stiam doar ca stateam mult mai tarziu decat altii afara si me spuneam bancuri. Mai am notate nume de alti amici pe care nici macar nu mi-i amintesc.
Parca nici nu as fi fost eu, asa de departe mi se pare acum viata de atunci. Sunt totusi aproape 10 ani :)
Ma bucura ca sunt relatari de cand inca aveam toata familia mea in viata chit ca apoi au inceput sa plece unul cate unul chiar din paginile jurnalului. Pacat ca de sora mea totusi nu am mentionat inca nimic dar ma duc sa mai citesc cateva pagini.
Si neaparat voi incerca sa iau legatura cu vecinul :)